duminică, 13 septembrie 2009

Nişte ţărani...

Am auzit că Miluţ cu ţăranii lui (nu-mi vine să le zic ţărănişti, că ăia-s alţii) s-au lipit de partidul lui Băsescu; încă nu de tot, da’ aşa e la început.

Oare să fi revenit Băsescu la planul iniţial, de a face rost de un nume pentru partidul lui fără căpătâi? Înseamnă că este în continuare invidios pe Iliescu şi încearcă să-i egaleze performanţa prin care a cumpărat numele PSD de la Cunescu.

Băsescu a încercat mai întâi să fure numele PNL, dar „colaborarea” cu acesta a fost dezamăgitoare, roadele au fost puţine (strepezite şi alea), concretizate doar în L-ul agăţat în coada PD-ului; şi asta fiindcă Stolojanul nu s-a dovedit apt de a trage după el nucleul pur (hm! treacă de la mine) şi dur (şi, mai ales, mare „eurofil” – adică posesor de foarte mulţi euroi) al PNL. Aşa că visul lui Băsescu de a deveni proprietar de partid istoric, precum Iliescu, părea că murise.

Dar uite că acum a apărut PNŢ-ul la îndemână, iar actualul lui păstor pare mai milos din fire, nu ca Tăriceanu care s-a ţinut băţos şi nu s-a înmuiat, oricât s-au străduit analiştii politici „independenţi” să-l convingă că-l cheamă Moliceanu.

Oare ce mutre ar face „liberalii” din PDL dacă într-o dimineaţă se vor trezi ţărănişti?

Ar fi interesant să-l vedem peste vreo trei luni pe Boc mare şef de trib ţărănist. Nu degeaba a dat el probă de tras la coasă...

sâmbătă, 12 septembrie 2009

Toamna vrajbei lor

Mă gândesc că poate din toate scandalurile astea, care înfloresc pe meleagurile eternei şi fascinantei..., s-ar putea alege şi ceva bun la un moment dat (pe care, cu mândrie patriotică, urmaşii noştri îl vor putea numi Tezero – denumire cu care am de gând să dau fuga la OSIM).

Sper că, de exemplu, magistraţii vor contracta o ranchiună cronică împotriva politicienilor şi, la momentul suspomenit, o parte dintre ei nu vor mai percuta instantaneu la telefonul tradiţional, purtător de indicaţii preţioase. În atari condiţii, instrumentarea şi judecarea unor dosare delicate ar putea bate recorduri de viteză; iar unul-doi potentaţi ai zilei de azi ar putea ajunge să-şi răcorească creierii prin cele aşezăminte cu ferestre zăbrelite. Cred că abia dintr-o asemenea gâlceavă a magistraţilor cu lumea ar putea răsări şi la noi o justiţie independentă. Că din conştiinţa procurorilor şi judecătorilor, nicio şansă... Şi a trecut şi perioada brucaniană. Degeaba.

Iar politicieni şi înalţi funcţionari dotaţi cu un grad acceptabil de responsabilitate nu vom avea decât după ce vor intra câţiva la puşcărie. Pentru că frica e cea care păzeşte bostănăria, nu conştiinţa civică.

P.S. Acu’, dacă mă uit mai bine la titlul pe care l-am plantat în capul unghiului, parcă aduce a înjurătură... da’ nu-i bai, cum zicea nemuritoru’ Gambeta.

vineri, 4 septembrie 2009

Alexandra şi guvernul

Scrisoarea Alexandrei Svet a reuşit să facă ceva mai multă vâlvă decât credeam. Dar mi-e greu să cred că va fi mai mult decât ceea ce este: o expresie a revoltei. Pentru că de jos, nu poate porni decât o revoltă; dacă vrei să faci reforme, trebuie să fii sus. Alexandra a înţeles destul de repede asta şi a renunţat la prima variantă a scrisorii, în care declara că nu mai vrea să plătească impozite, şi a trecut la varianta câştigării puterii prin mecanismul alegerilor democratice.

Programul viitorului partid este cel puţin neclar, dar cred că se poate rezuma deocamdată la „n-ar fi rău să fie bine”.

Mai interesant mi se pare felul în care vede ea îmbunătăţirea modului de guvernare, pentru că reformele prevăzute se concentrează asupra administraţiei de stat. Parabola cu cei cinci ospătari se pare că ilustrează concepţiile ei în materie. Modelul propus este ospătarul serviabil faţă de clientul de la care ştie că va primi „o şpagă bună”. (Pesemne pentru Alexandra şpaga este sinonimă cu plata sau răsplata.) Cam aşa ar trebui, în viziunea ei, să se comporte statul faţă de „popor”, că de la popor primeşte plata/impozitul din care se hrăneşte. Mai concret, funcţionarul public ar trebui să fie mai atent şi să-l servească mai cu sârg pe omul de afaceri care vine la minister să facă rost de un contract de furnizare către stat a unui set complet de piei de cloţă. Că doar aşa îşi va primi răsplata suspomenită. Oare unde-i deosebirea faţă de situaţia actuală?