Scrisoarea Alexandrei Svet a reuşit să facă ceva mai multă vâlvă decât credeam. Dar mi-e greu să cred că va fi mai mult decât ceea ce este: o expresie a revoltei. Pentru că de jos, nu poate porni decât o revoltă; dacă vrei să faci reforme, trebuie să fii sus. Alexandra a înţeles destul de repede asta şi a renunţat la prima variantă a scrisorii, în care declara că nu mai vrea să plătească impozite, şi a trecut la varianta câştigării puterii prin mecanismul alegerilor democratice.
Programul viitorului partid este cel puţin neclar, dar cred că se poate rezuma deocamdată la „n-ar fi rău să fie bine”.
Mai interesant mi se pare felul în care vede ea îmbunătăţirea modului de guvernare, pentru că reformele prevăzute se concentrează asupra administraţiei de stat. Parabola cu cei cinci ospătari se pare că ilustrează concepţiile ei în materie. Modelul propus este ospătarul serviabil faţă de clientul de la care ştie că va primi „o şpagă bună”. (Pesemne pentru Alexandra şpaga este sinonimă cu plata sau răsplata.) Cam aşa ar trebui, în viziunea ei, să se comporte statul faţă de „popor”, că de la popor primeşte plata/impozitul din care se hrăneşte. Mai concret, funcţionarul public ar trebui să fie mai atent şi să-l servească mai cu sârg pe omul de afaceri care vine la minister să facă rost de un contract de furnizare către stat a unui set complet de piei de cloţă. Că doar aşa îşi va primi răsplata suspomenită. Oare unde-i deosebirea faţă de situaţia actuală?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu