luni, 21 decembrie 2009

Ăl mic de muşcă rău

Se pare că totboc are de gând să ne muşte rău. De înhăţat, ne-a înhăţat, acuma ne-a anunţat solemn că o să strângă din dinţi.

Cine ne-a pricopsit cu Boc totpremier, am înţeles abia acuma, când m-am învrednicit să citesc un articol comis acum câteva zile de unul din izvoarele de înţelepciune ce bântuie oranjeria cu vite sălbatice. Bineînţeles că băsescul n-are nicio vină, ci diabolicul ăla de Antonescu i-a vârât sula în coaste (asta-i soarta crudă a preşedinţilor noştri: toţi au parte de câte un sadic posesor de sulă!) şi l-a obligat. Că doar e limpede că dacă Antonescu ar fi acceptat ca PNL să intre în guvern cu PD-L, sigur Băsescu nu l-ar fi desemnat pe Boc... Limpede este pentru Rogozanu, că pe mine nu mă duce mintea aşa departe.

Da’ pe cine ar fi desemnat oare? Că doar a zis clar că penelist nu e bun, independent nici atât, iar PD-L are cei mai mulţi parlamentari şi e normal să ne dea un premier din preaplinul lui. Adică tot un pedelist, dar nu Boc? Păi care? Că doar nu-i altul mai ascultător şi mai săritor ca el în tot PD-L-ul.

Deci care o fi fost influenţa lui Antonescu în decizia lui Băsescu? Inteligentul pomenit mai sus nu explică în articol, pesemne fiindcă cei dinafara oranjeriei tot n-ar fi capabili să priceapă. Iar cei din interior n-au nevoie... Ei au credinţă, la ce bun înţelegerea?

La urma urmei, e suficient că pricepe el, eu am încercat degeaba.

duminică, 20 decembrie 2009

Reforma clasei

De la un ţait încoace, Băsescu („dirigintele”, cum se alinta pe vremuri într-un afiş) se tot laudă că luptă pentru „reformarea clasei politice”. N-a explicat niciodată ce înţelege el prin asta, aşa că fiecare dintre noi s-a iluzionat cum a vrut. Eu, de exemplu, n-am vrut, aşa că nici nu mi-am făcut iluzii. Oricum, scopul u(tili)zării expresiei respective a fost atins: Băsescu a redevenit băsescul nostru pentru încă 5 ani.

Dar ca să nu ne plângem că a uitat promisiunile din campanie, preşedintele ne-a servit o avanpremieră la reformarea clasei politice, în viziunea sa, şi uite-aşa s-a născut actualul guvern Boc. La prima vedere, parcă ar fi alcătuit din aceleaşi figuri pe care le-am mai admirat în fotoliile respective în trecutul foarte apropiat; la a doua vedere, la fel. Aici se vede marea măiestrie a lui Băsescu, el înţelegând că simpla înlocuire a persoanelor ar fi fost doar o schimbare de formă, superficială şi fără impact. Adevărata diferenţă, cea fundamentală, dintre acest nou guvern şi toate alea vechi constă în faptul că este primul care va rupe cu tradiţia şi nu se va mai plânge de „greaua moştenire”.

Interesant este că oranjeria de care pomeneam cu altă ocazie a început să strâmbe din nas, de parcă se aştepta la altceva. Unul e dezamăgit, altul îşi vede revoluţia spânzurată, altuia i-a rămas bleegu’n gât, iar un alt celebru blogherist se ocupă de subiecte mai actuale, nici politică n-a mâncat, nici gura nu-i miroase... şi alţii ca ei, fiecare după facultăţi.

P.S. Dacă tot am început să-mi amintesc de unele vorbe aruncate de băsescul nostru cel de toate zilele, parcă zicea oarecând despre alianţa ălora care nu-l simpatizează că ar trebui în prealabil înregistrată la tribunal, şi abia după aia să aibă pretenţia de a fi considerată majoritate parlamentară. Acu, mă întreb şi eu, alianţa astalaltă, care ne procopsi cu totboc, nu are nevoie de înscriere la tribunal? Cum o suportă preşedintele aşa, fără ţâdulă?

P.P.S. Uf! Uite c-a reuşit. Cât p’aci să rămână fără por’foliu. Păi degeaba a luptat d. Funeriu în campanie să ne explice cum e cu interacţiunea cu preşedintele şi viteza legală a dosului de palmă?

joi, 17 decembrie 2009

Boc-boc...

Dacă proxima desemnare pentru funcţia de premier va cădea pe capul lui Boc, oare şi el va da vina, conform tradiţiei, pe greaua moştenire lăsată de guvernul Boc?

duminică, 13 decembrie 2009

Noi ne facem că votăm...

E mare frăsuială zilele astea cu renumăraţia (©DiaCritica®) nulităţilor, de parcă ar putea vreuna să ne rezolve problemele.

Toată lumea ştie, toţi „o dau pe surse”, unii (cum ar fi micul Tipătescu – un exemplu la întâmplare...) o spun şi în gura mare când nu-s vigilenţi: alegerile se fură de către toţi cei care pot. Furturile astea pot fi de mai multe feluri, iar unele n-au nicio şansă să poată fi dovedite ca atare.

Am auzit câţiva şefi de trib lăudându-şi primarii care au depus mult efort în campanie astfel încât partidul să obţină rezultate maxime. L-am auzit şi pe un penelist de frunte regretând că ei nu posedă suficienţi primari şi de asta nu le creşte procentul. N-am auzit pe nimeni care să le atragă atenţia că acea lăudată (şi, cred, răsplătită) muncă a agenţilor electorali este de fapt o fraudă. Cum mai putem vorbi de vot liber, de vreme ce o bună parte din voturi s-au cumpărat cu pachete împărţite din poartă în poartă şi cu promisiuni/ameninţări (în sate, mai tot omu’ are, la o adică, nevoie de bunăvoinţa primarului) şoptite din om în om?

Aşa că nu-i de mirare că sate întregi au votat conform culorii primarului. Mai putem crede că votul a fost liber? Dar nici nu se poate dovedi că votanţii nu şi-au utilizat propria convingere ci pe a primarului. La fiecare tură de alegeri se reproşează orăşenilor că nu-s în stare să manifeste acelaşi spirit civic de care dau dovadă sătenii, care obţin constant recolte de voturi net superioare cantitativ. Bănuiesc că, dacă ar fi lăsaţi de capul lor (aşa cum ar fi normal), nu ar vota nici un sfert din câţi votează acum.

Dacă nu s-ar fura niciun vot în timpul procesului de votare, rezultatul final ar fi la fel de rupt de realitate, n-ar exprima nici pe departe voinţa reală a electoratului tocmai din cauză că o mare parte din voturi (poate chiar jumătate) sunt „dirijate”. Asta este adevărata fraudă electorală care se petrece de fiecare dată, încât a ajuns să fie considerată ca normalitate.

În asemenea condiţii, discuţia despre voturile furate la urne mi se pare chiar degeaba.

marți, 8 decembrie 2009

Adevărul care zbârleşte părul

Convingerea cvasiunanimă este că Băsescu a câştigat alegerile datorită românilor din străinătate. Ca urmare, cei cărora le pică greu la stomac indigestul preşedinte îi înjură pe româno-americani că ne-au pricopsit încă 5 ani cu turbulentul individ, ei fiind acolo, departe, la căldurică şi la adăpost de perspectiva de revenire la alimentaţia bazată pe salam cu soia, caracteristică definitorie, după cum se ştie, a regimurilor dictatoriale.
Cum eu sunt dotat de la natură cu oarece curiozitate (ca să parafrazez un cugetător contemporan), am gugălit câteva minute (conform sfaturilor altui cugetător contemporan) şi am avut revelaţia unui alt adevăr, anume că vinovaţii nu sunt chiar atât de departe, ci îi avem foarte la îndemână: clujenii. Mai precis, locuitorii judeţului Cluj sunt cei care au determinat victoria lui Băsescu. Dacă am fi fost suficient de prevăzători încât să le retragem dreptul de a vota, Geoană ar fi fost acum preşedinte şi nu ar mai regreta şampania băută anticipat.
Aşa că hai să-i înjurăm pe clujeni... sau pe arădeni... sau pe timişoreni... sau mai bine să ne înjurăm între noi la întâmplare, că ăsta este la noi sport naţional şi, se pare, cu veche tradiţie.
Ăsta e adevărul descoperit de mine, dar nu am de gând să-l impun nimănui, că doar fiecare om are dreptul la adevărul lui personal. Mai ales dacă e degeaba.

duminică, 6 decembrie 2009

...şi culegeri

După ce a luat hotărârea cuvenită, cetăţeanul anterior pomenit se duce să-şi depună votul.

video

Alegeri...

Un cetăţean responsabil trebuie să se informeze cu grijă înainte de a alege.


video

vineri, 4 decembrie 2009

Palma nu-i ca pumnul

Eram (aproape) convins că Băsescu va recunoaşte că l-a lovit pe băiatul din Ploieşti abia peste câteva luni, cum are domnia sa obiceiul să-şi recunoască „greşelile”, apelând la înţelegerea opiniei publice, că doar – nu-i aşa? – toţi greşim, că suntem oameni şi, mai ales, români – mai mult sau mai puţin oneşti... Iar opinia publică îl înţelege şi-l iartă, că e simpatic şi-i d-al nostru, dân popor.

De data asta a devansat-o. Mărturisirea, car’va’s’zică. Doar că a comis-o mai răsucit, mai pervers şi, interesant, cu mâna pe Biblie. La o întrebare simplă, Băsescu a răspuns complicat. În felul ăsta şi-a pregătit terenul ca de acum încolo să ne explice, până ne-o convinge, că el n-a susţinut niciodată că nu l-ar fi atins pe copil, ci doar că n-a utilizat pumnul pentru acel „contact fizic” sau, mai ştiinţific, „interacţiune” – cum ţine să precizeze, de câte ori prinde pe cineva care să-l bage în seamă, domnul acela foarte inteligent şi foarte lăudat/admirat pe toate drumurile şi, în special, în comisia de preţăluire a ministeriabililor croiţi pe măsura lui Băsescu.

Bineînţeles că oranjeria cu vite sălbatice nu demobilizează şi susţine acum că Băsescu, şi ei împreună cu el, n-a negat niciodată existenţa „interacţiunii” (ce-mi place precizia asta ştiinţifică!) ci doar faptul că ar fi folosit pumnul. N-a vorbit nimeni despre mâna care depăşeşte viteza legală, despre răsucirea „nefirească” de parcă ar avea două coate, despre faptul că ar fi fost decupată dintr-un loc şi lipită în altul... Doar ni s-a părut. Am avut vedenii şi auzenii.

În concluzie, Băsescu e un angel radios şi nonviolent; ce mare lucru că i-a cârpit puştiului un dos de palmă, de vreme ce nu i-a tras un pumn. Cum ziceam, opinia publică trebuie să-l înţeleagă şi să-l ierte. Dar parcă mai era ceva... A, da! Ar trebui să-l şi voteze, că e simpatic şi dân popor. Sau din topor?...

miercuri, 2 decembrie 2009

Plângi şi câştigi

Pe la începutul campaniei de toamnă din acest an, ne întrebam care va fi momentul ales de Băsescu pentru a-şi vărsa lacrimile pentru ţară şi (mai ales) popor.

În sfârşit, răbdarea noastră a fost răsplătită: a plâns. În direct şi la oră de maximă audienţă. Acuma, poţi să nu-l votezi? Păi mai are cineva preşedinte aşa sensibil ca al nostru?

marți, 1 decembrie 2009

Mortul de la groapă...

Ce i-o fi trebuit lui Antonescu alianţă parafată între Geoană şi umbra lui Coposu la Timişoara? Mi-e greu să cred că a fost dorinţa lui Geoană, că nu-l cred sedus de perspectiva unei plimbări „pe malurile Begăi”, cum sună o cunoscută sintagmă răsuflată.

Şi toată prosteala asta tocmai când „proiectul Iohannis” parcă prindea contur. Mie mi-a plăcut cum a vorbit Iohannis la conferinţa de presă şi mai ales că nu se îmbată cu apă rece, cum că va avea 3 ani de guvernare. Şi dacă, aşa cum a declarat, va avea ultimul cuvânt în alegerea miniştrilor, chiar încep să fiu optimist. În condiţiile astea, sunt ceva şanse să avem parte de un guvern, mai competent decât cele de până acum, care, în cele două-trei luni cât i-o fi dat să vieţuiască, să reuşească să pună ceva ordine în halimaua noastră naţională.

Dar tentativa de resuscitare a mumiei ar putea reduce la zero toată construcţia de până acum, foarte fragilă de altfel. Cine l-o fi îndemnat pe Antonescu să organizeze miting roşu în Timişoara?

De ce n-o fi lăsat PNŢCD-ul să se odihnească în pace?


UPDATE:

Încă o declaraţie realistă din partea lui Iohannis: are de gând să nu modifice legea fiscală, fiindcă permanentele modificări sunt descurajante pentru eventualii investitori. Are dreptate; dar ce ne facem că Geoană a spus zilele trecute, de bună voie şi nesilit de nimeni, că prima măsură a viitorului guvern va fi desfiinţarea forfetarului (ceea ce n-ar fi rău deloc). Eu văd o oarece contradicţie aici şi nu ştiu pe cine să cred.