sâmbătă, 31 iulie 2010

Sinceritatea se întoarce

Încep să-i apreciez din ce în ce mai mult pe actualii noştri stăpâni (guvernanţi nu le pot zice, că aş eluda adevărul), care, de la un ţait încoace, vorbesc din ce în ce mai liber, mai fără prejudecăţi, mai fără jenă...
De curând, dl Andreas Treichl se mira, se întreba şi se crucea că membrii guvernului (aşa i se pare lui, că ăla e guvern) român, deşi sunt oameni de afaceri, nu fac nimic pentru a atrage fonduri europene nerambursabile care asteaptă la Bruxelles în stare mălăiaţă, numai bune de picat în gura cui o căsca-o.
Şi uite că dl Berceanu, amabil cum îl ştim şi sincer cum e trendu', îi explică limpede, ca la tâmpiţi, că din banii ăia nu se pot plăti exproprieri, aşa că unde mai e gheşeftu' dacă Iuropa nu-l lasă să-i folosească taman la cea mai lucrativă inginerie, aia cu parandărătu' gras.
Şi parcă a mai fost la un moment dat un ministru întreprizător care s-a arătat dispus sa-şi pună buzunarul propriu la dispoziţia fondurilor europene, şi chiar (om de lume şi politicos fiind) i-a întrebat pe paznicii de la seif dacă-s de acord cu sifonarea respectivă. Dar ăia pesemne nu auziseră de parandărăt şi i-au râs în nas; nepricepuţi, au făcut şcoală degeaba.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu