luni, 25 octombrie 2010

Greşeală de eroare

Nu înţeleg de ce îi tot dau unii zor cu „votul greşit al pedeliştilor” comis cu câteva zile în urmă în Parlament. Care greşeală? Oamenii ăia au făcut exact ce trebuiau să facă, exact aşa cum au fost instruiţi. Au ridicat mâinile conform semnalului convenit, n-au greşit cu nimic; degeaba îi acuză unii că dorm în Parlament, au dovedit acuma că sunt foarte vigilenţi, atenţi şi treji (era să zic deştepţi, da’ mi-am luat seama...) şi reacţionează prompt la cel mai mic semn.

Se mai găsesc nişte nemulţumiţi care îi acuză că, deşi sunt „uninominali”, nu votează conform conştiinţei. Ba, s-avem pardon! Exact cum le dictează conştiinţa, aşa votează. Păi nu conştiinţa le aminteşte că trebuie să se achite de promisiunile făcute celor care i-au trimis în Parlament? Nu e cazul să ne îmbătăm cu aqua fontana, nu e vorba de alegători, ci de cei care au plătit campania electorală şi acuma sunt în plina campanie de cules roadele investiţiei. Sunt oameni care nu trebuie dezamăgiţi, iar conştiinţa de parlamentar are permanent grijă de această prioritate.

Şi totuşi nici acuma, cu dovezile în faţă, nu sunt în stare adepţii „uninominalului” să priceapă că indiferent cum sunt aleşi, pe liste sau pe nume, parlamentarii funcţionează după acelaşi algoritm: partidul ştie mai bine, partidul are întotdeauna dreptate, creierul personal nu foloseşte la nimic, e degeaba.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu