duminică, 28 noiembrie 2010

Criza ca briza

Văd că se străduiesc unii (un exemplu la întâmplare) să despice firu-n 4,4 ca să dea un răspuns pertinent reginei Angliei care a adresat o întrebare faimoşilor „british scientists” în speranţa că va afla cine-a pus criză pe clanţă. Sunt absolut convins că la un moment dat reputatul for ştiinţific va furniza publicului larg rezultatul cercetărilor întreprinse, aşa că mă abţin să calc în grădina economiştilor, să nu le strivesc răsadurile din cauza totalei mele nepriceperi în domeniu.

Dar nu mă pot abţine să nu observ că, după dovezile aduse de cunoscători, au existat destul de multe voci autorizate (dar şi unele absolut profane, dar ghidate de bun simţ) care, cu argumente valabile, au avertizat din vreme că o să ne calce în picioare o criză de calitate superioară. Şi totuşi nimeni dintre cei cu putere de decizie prin guverne, bănci centrale şi wallstreeturi nu a mişcat un deget ca să-i împiedice izbucnirea. Să fie toţi chiar atât de bătuţi în cap? Eu cred că mai degrabă pur şi simplu nu puteau face nimic, şi ei ştiau foarte bine lucrul ăsta.

Cred că este total lipsit de utilitate să încerci să afli care a fost cauza cauzelor declanşării crizei actuale (sau a oricărei alteia), fiindcă şi dacă reuşeşti, iar apoi chiar faci în aşa fel încât pe viitor să nu mai apară factorul declanşator respectiv, sigur următoarea criză economică va găsi ea un alt „motiv”. Pentru că sunt convins că după ce va trece asta va apare alta, şi mai târziu alta... ş.a.m.d.

Nu e nevoie să ai diplomă de economist/finanţist/istoric ca să observi că întreaga istorie a omenirii e un şir de crize economice, politice şi războaie, şi nu există niciun motiv rezonabil să ne închipuim că la un moment dat toate acestea se vor sfârşi şi vor domni pacea, armonia şi bunăstarea.

Aşa că mai raţional mi se pare ca discuţiile şi cercetările asupra crizei economice să se concentreze mai puţin pe căutarea cauzelor care au dus la intrare, şi mai mult pe găsirea unor metode de ieşire. Astea chiar ar putea fi de folos şi pentru viitoarele crize, fiindcă deşi cauzele pot fi diverse (după cum ne arată istoricul celor trecute), metodele de repornire a economiei ar putea fi aceleaşi – iar intuiţia îmi spune că ar fi foarte puţine opţiuni viabile.

Bineînţeles că se pot analiza şi finalurile de criză şi din asta ar trebui să rezulte şi învăţămintele care să ajute potentaţii actuali să ia hotărârile corecte. De ce totuşi nu se întâmplă asta? De ce şi în privinţa redresării economice (ca şi în a declanşării crizei) există păreri atât de diverse şi contradictorii, cu toate că material de studiu este din abundenţă? Se pare că toate crizele de până acum (şi nici cea actuală nu are alte şanse) s-au stins pe cale naturală (mai o foamete, mai un război...). Nicio intervenţie deliberată a decidenţilor nu a determinat (şi poate că nici măcar nu a ajutat) repornirea economiei, totul rămânând la mila legilor naturii economice... Legi din care marii nobelişti ai economiei se pare că nu pricep nici cât pricepea Ptolemeu din legile mişcării planetelor.

marți, 23 noiembrie 2010

Povestea porcului

Ştirile dinspre MAI seamănă din ce în ce mai mult cu povestea aia cu Făt-Frumos care se străduieşte să scape de pielea de porc de la Neamţ, drept pentru care se apucă să bată toba. Dar face prea mult zgomot, aşa că e dat în brânci pe scară cu tot cu instrument.

Toată „lumea bună” a căzut de acord că aşa merită, fiindcă a stricat imaginea (?) poliţiei române spălând în public rufe intime din minister. Deci nu faptul că are relaţii cel puţin dubioase cu „oameni de afaceri” şi mai dubioşi este blamabil, ci călcarea omertei. Mafia nu-i poate ierta ruperea tăcerii, chiar dacă a spus doar nişte banalităţi cunoscute de toată lumea.

Ce l-o fi determinat să facă asta, nu pot decât să presupun. Oricum, n-aş paria pe cinstea şi onoarea lui. Mai degrabă cred că era sub tirul unei găşti rivale şi simţea că se apropie funia de par, aşa că a încercat un contraatac făcând apel la opinia publică. S-o fi crezut în democraţie...

Acuma o încasează, iar cel care-l înlocuieşte, sub directa îndrumare a ministrului (care şi el tot sub o directă îndrumare...), va aşterne iarăşi liniştea necesară liniştii stăpânilor noştri.

Schimbul

După onorabila demisie a şoricului se aşteaptă acuma (degeaba, evident) promisele demisii ale onorabililor şefi de post nemţeni. Ce s-ar întâmpla dacă s-ar întâmpla’ntâmplarea? Bineînţeles că nimic deosebit; ar fi un fel de schimb de tricouri între jucătorii echipelor adverse la finalul partidei. Adică o parte dintre poliţişti ar trece oficial în rândurile „interlopilor” şi... viceversa. Deci nici unii, nici ceilalţi nu-şi vor schimba meseria.

Cam pe modelul schimbării izmenelor la Auschwitz – vechi bancu’, vechi...

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Fătu-Frumosu

Cred că în sanscrită (sau poate başchiră) „loi” înseamnă „frumos”. Altfel nu se explică. Insul ăsta care se luptă cu balaurii sigur are nume predestinat.

Şi doar lipsa mea de entuziasm în ceea ce priveşte apa mă face să nu mă îmbăt cu respectivul lichid refrigerat (ca şi în cazul maniei Obama care de paşnic ce se credea a ajuns acum să pregătească runda iraniană) şi să privesc oarecum sceptic la circul cu miliţieni dresaţi. Parcă văd că în curând va deveni evidentă lupta dintre două clanuri din interiorul aceleiaşi bande de tâlhari. Dar tot mai sper să înceapă să se bage reciproc la puşcărie, asta fiind singura noastră scăpare, după cum am mai spus-o de câteva ori pe aici.

Dincolo de asta, sunt totuşi interesante declaraţiile şoricului de neamţ (uimitoare concordanţă între nume, aspect, comportament şi vorbe) fiindcă, luat de val, a spus în gura mare ceea ce ştiam de fapt toţi. Mafia din ţara asta (sau „crima organizată” ca să nu-i jignim degeaba pe sicilieni) a devenit proprietara statului. Aşa că nu-i de mirare indignarea lui Şoric faţă de îndrăzneala unor ziarişti de a-i numi prietenul „interlop”. Şi pentru ce? Pentru că dădea bani cu împrumut? Mare lucru! Păi cu asta se ocupă şi procurorii, aşa că nu poate fi decât o activitate onorabilă. Poate va răsufla la un moment dat şi că o parte din capitalul circulant al lui Mararu era de fapt proprietatea cooperativei parcheto-poliţiste.

Deci individul ăsta care ar trebui să apere legea, consideră ceva normal ca poliţiştii şi procurorii să o calce în picioare pentru că, bineînţeles, e proprietatea lor şi pot face orice cu ea. Sintagma „oamenii legii” capătă astfel noi valenţe...

Faptul că el şi amicii lui ar trebui să-şi facă o bancă şi să plătească impozite, dacă vor să dea credite, este ceva cu totul de neînţeles pentru aceiaşi indivizi care împart amenzi fără nicio reţinere şi cu orice ocazie celor care nu sunt membri ai „clubului”. Este atât de evident acest comportament feudal al celor care reprezintă statul în relaţie cu cetăţenii, încât nu e de mirare că statul român este perceput mai degrabă ca stăpânire şi fiecare se consideră îndreptăţit să-l tragă pe sfoară, cât de cât.

duminică, 14 noiembrie 2010

Eroare de greşeală

Văd că unii au căpătat obsesia de a căuta greşeli portocalii deşi este evident că nu există aşa ceva. Deunăzi vuvuzeau pe toate drumurile că pedeliştii au greşit votul în parlament, şi nici până acuma nu s-au lămurit că de fapt gaşca ălora n-a greşit nimic, a funcţionat cu precizia unui ceas cu cuc – cam năuc, dar de unde altu’?... Acuma tot insistă că băsescul nostru nu are proprietatea termenilor şi fac mişto de el că încurcă armistiţiul cu moratoriul. Dar ei uită că omu’ ăla e un cult, care studiază dexul ca pe Cărtărescu, n-are cum să greşească.

Ce înseamnă moratoriu? De când a început caterinca pe tema asta, cred că deja a aflat toată lumea, dar hai să mai copypastez şi eu din dexonline: „Amânare pe o anumită perioadă a plăţii datoriilor unui debitor”.

Păi unde-i greşeala? Că băsescul exact asta le cere onorabililor: să înceteze (pentru o perioadă) să şi-o mai plătească unii altora. Şi viceversa.